Carving Magic

Product Information

Welcome to Lahore, ma’am!” îmi spuse încă o dată în timp ce coborâsem în mulțime. Oprisem în fața restaurantului, iar o altă mare de oameni, gânduri și emoții mă aștepta să încep o nouă aventură. Am comandat biryani și paratha iar în așteptarea lor îmi ascultam gândurile cum îmi vorbeau, printre zumzetele unor muște prietenoase ce își traficau firimiturile căzute printre mese. Un tablou în care toate nuanțele purtau căldură și comfort. Probabil că lecții interesante de viață musteau printre crăpăturile secundelor, într-o lume cu totul nouă pentru mine, în care am înțeles pentru prima oară că universalitatea cuprinde mult mai multe nuanțe în paleta-i, decât cele pe care le priveam dintr-o rutină molcomă în spațiul meu mioritic. Și da, un aha moment m-a făcut să înțeleg că oricât de greu și întortocheat poate părea drumul în viață, se vor ivi întotdeauna portițe pe bucățile de drum despletite între curgeri de mișcare. Și că legea nativului din noi strălucește uneori deasupra oricăror reguli impuse de societate; are nevoie doar să-i dăm voie să se exprime… în trafic… Mișcare într-o structură perfect construită.” Moara încetase de mult să își mai scrie povestea, dar reminiscențe hoinăreau printre amintiri. Cosânzenele de altădată încă încingeau hora pe cărarea ce ducea către moară. Era atât de multă magie scăldată între razele de soare ce se pierdeau printre crengile prunilor. O bucurie scrisă de intensitatea emoţiilor pe fila timpului, printre petalele pline de culoare ale florilor ce zâmbeau a prospețime. Era viață și voință în fiecare celulă, în fiecare clipă. Și oamenii... Glasurile, cuvintele, accentul, bunăvoința, privirile pline de înțelepciune și blândețe. O lume întreagă, condensată în imagini peculiare, printre secundele realității de odinioară. Și mai era ceva. Era Tihna. Curată și sfântă. Tihna ce își înălta cântecul în surdină, plutind peste toate neputințele lumii, lăsându-și brațele într-o divină îmbrățișare a universului. Pace și liniște. Lumină și împăcare. Așa începeau toate duminicile.” From poetry I have never gone. I only borrowed some mornings from the sunflowers and listened to their songs. The breeze brought sentences from far away, a mystic world displaying in my heart. Sound of love, aromas, colours, emotions. They were gathering at the gate of my mind, so I invited them in my inner world and together have created a genuine poetic space. A Simonic one. For returning the mornings to eternity. As we celebrate our togetherness, I invite you too for a cup of emotions and poetic thoughts poured between the lines. S-a întâmplat să fiu născută și crescută într-o perioadă comunistă destul de inflamată din punct de vedere ideologic, lucru ce a pus amprenta în evoluția mea ca individ. Dacă statul la cozi interminabile în Alimentara, pentru franzela cea de toate zilele încă nu reușise să îmi deschidă bine ochii în privința mersului cotidian, faptul că am fost insistent sfătuită de către părinți și profesori să aleg, spre binele meu, a urma Liceul Sanitar din oraș, mi-a dărâmat în mod abuziv toate înțelegerile. Să le spunem celor ce nu ştiu, că liceele sanitare erau foarte vânate la vremea aceea, dat fiind că fiecărui absolvent îi era garantat un job în sistemul medical. În primăvara anului 1989, în cel de-al treilea trimestru al clasei a 8-a, într-o zi de vineri, la amiazi, am fost anunțați de către direcțiunea scolii, că cei ce intenționează să participe la examenele de admitere pentru Liceul Sanitar, să se prezinte sâmbătă și duminică de dimineață la Școala Generală nr 5 din oraș, pentru un soi de pre examene la limba și literatura română, respectiv matematică. Ideea acestor teste ad-hoc, a fost de a arăta oarecum elevilor cam la ce nivel se află, pentru a decide în timp orientarea către alte licee bune, de exemplu cele cu profil pedagogic ori economic. Foarte mulți participau la examene, cădeau și erau automat redirecţionaţi către licee unde rămâneau locurile neocupate, foarte multe de altfel, de regulă cele cu profil textil, de construcții sau metalurgie, că tot eram într-un oraș cu unul dintre cele mai mari combinate metalurgice. Ei bine, în weekendul acela, cum am spune noi acum, m-am prezentat frumos de dimineață pentru pre examene. Surpriza mare a fost că dintr-un total de mai bine de 2000 de concurenți, obținusem locul 3 în clasamentul general, iar la limba și literatura română am fost prima pe listă, cu nota 9,96 dacă îmi amintesc bine, lucru pentru care tovarășa profesoară m-a îmbrățișat cu mare căldură. Este o amintire tare dragă pe care o păstrez cu sfințenie în cămăruța sufletului. Succesul acela mi-a încurajat și mai mult părinții în sfătuirea alegerii a ceea ce nu îmi doream deloc, Liceul Sanitar. Iar eu, precum un copil cumplit de ascultător, deşi am venit cu contra argumente îmbrăcate în cel mai fin ambalaj, am luat calea cimitirului, cum urmam mai apoi să numesc liceul cu pricina. Acolo mi-au murit toate poemele copilăriei, împreună cu inspirația, gingășia și entuziasmul adolescenţei. Aveam să înțeleg într-un mod cu totul dureros cum eram grăbită într-o maturizare forțată. Jocurile matematice pe care le iubeam nespus se rătăciseră pe drumul lupilor. Dacă pentru mulți dintre noi liceul rămâne perioada cu cele mai frumoase amintiri, la mine este exact invers. S-a întâmplat apoi să intru în viață cu un mare handicap, practicând forțat o meserie pe care niciodată nu am îndrăgit-o. Spre norocul meu, m-a ajutat enorm empatia față de suferința umană și faptul că am învățat repede orice chestie tehnică, în schimb, mirosul de medicamente, planul de îngrijiri și rănile sângerânde mi-au creat repulsie de fiecare dată. Fiind dintr-o familie foarte modestă, facultatea a rămas suspendată între caii verzi de pe pereți. La 19 ani lucram deja în camera de urgență a unui spital din Valea Jiului. Aşadar, poeta Simona Prilogan nu e o novice pe tărâmul poeziei, mai ales, şi merită să fie cunoscută de un public mai larg, căci versurile sale dezvăluie emoţii adânci – dragoste, durere, emoţii legate de condiţia umană, tristeţe şi uneori neputinţă. Sensibilitatea acestora emoţionează şi invită cititorul la cugetare. O lectură atentă ne scutură, ne provoacă, ne intrigă. Ce resorturi sufleteşti o îmboldesc să scrie Ochi de poveste? Ne punem întrebarea : este oare „povestea aceasta” iniţierea în actul creaţiei? Se eliberarează Simona Prilogan de noapte, de tot ce e nor, de sumbru, de „iarnă târzie” şi se abandonează în vers? Aşa se pare. Şi reuşeşte „să-şi poarte lumina-n firesc”, aşa cum mărturiseşte în poezia ce deschide volumul, Mănuşă pe vânt şi să dea aripi speranţelor.

Se ia dorul, încet, să nu-l doară, se cuprinde în brațele timpului; se reazămă sufletul pe un ochi catifelat de stea. Se așează dorul în palmele Universului, în dansul precipitat al timpului. Îmbrățișare caldă între stele arzătoare și licăriri de secunde. Îmbrățișare caldă între chemări telurice, frânturi de gânduri rupte între drumuri nesfârșite. Oameni și lumini, trenuri, gări, aeroporturi, aterizări și decolări. Se ciocnesc de valurile realității, se sparg în mii de frânturi. Rămân aceeași oameni. Doar luminile roiesc în timpuri peculiare, și răsfrânge dorul în umbre întunecoase, târându-l între trenuri și gări, aeroporturi, aterizări și decolări.”

Being a woman, a mother, a Transylvanian, and an expat now, she is taking the sight to the personal life experience with a social writing touch. Born in a communist regime, Simona is seriously approaching the education, while keeping hope at the highest peaks. Through her work, she is trying to bring love and humanity. From 1st July 2021, VAT will be applicable to those EU countries where VAT is applied to books - this additional charge will be collected by Fed Ex (or the Royal Mail) at the time of delivery. Shipments to the USA & Canada: mare cam acestea sunt pietrele mele de bucurie, pe care le-am așezat timid pe fundația imaginară a căsuței mele interioare. Am multe proiecte în minte, cuvinte de plămadit în povestiri de viață, printre orele realității ce încă cere socoteală facturilor de plătit, condicii de semnat și alte chestii de cotidian. În rest, viața merge mai departe, pentru că, unde există viață, există și speranță! I crossed seas, mountains to reach the home of my loved one. Yet I crossed my limitation, the fact I thought before I might not be able to do it. Yet I did it! And I am happy for it. It cured my prejudices, my fear and taught me few more things about humanity at its core. Dacă este să vorbesc despre mine, găsesc greu îmbinarea perfectă de cuvinte care să mă reprezinte pe de-a-ntregul. Mai ales atunci când vorbim despre mediul scriitoricesc în care am nimerit mai mult sau mai puțin întâmplător.

Nu știu dacă plânsul care deja mă însoțea în hohote sau groaza noii neputințe erau mai puternice decât viziunea sumbră a unui viitor cenușiu. Speranța părea o pasăre ce se zbătea să zboare în timp ce eu o țineam strâns în căușul palmelor, implorând-o să nu plece, să nu mă lase singură și pustiită pe insula aceasta rece. De destinaţia finală e vorba, dar aceasta poate fi înlocuită cu orice destinaţie – Simonei Prilogan nu îi este frică. Niciun moment nu ne întâlnim cu frica în versurile sale, căci poeta nu-i acordă niciun loc. Doar lupta are o justificare în ochii acesteia. Aceasta e continuă şi determinată – „lupta crâncenă ce începuse a muşca din inocenţa unui vlăstar”. Înţelegem această luptă şi această determinare din însăşi traiectoria vieţii Simonei Prilogan, poveste pe care ne-a trimis-o, care impresionează prin voinţă împletită cu chemare, aşa cum poezia ei se remarcă printr-o împletire de tristeţe, nostalgie şi speranţă, şi pe care vă invit să o citiţi mai jos:

Open Library

Somewhere in the world another cry is making up the road to stars, leaving behind the shots of guns from other's fears, from other's wars. Do not take for granted morning glance. There is a sign from Deity that love is blessing the life’s rhyme. Keeping the hope tight in the heart, for peace to wipe world's cry apart.”

Povestea aceasta încape probabil în detaliile multora dintre voi, mai mult sau mai puțin nuanțate. Avioane pleacă zilnic înspre necunoscutul unora dintre noi. Cu multe emoții la purtător. Un „bine ați venit la bord” ne sfârtecă uneori zâmbetul zilei, dar speranța ne ține strâns legați într-un albastru senin. Pentru că, atâta timp cât este viață, este și speranță. Într-un răsărit mai luminos, în care copiii noștri pot gusta din fructele bucuriei așa cum poate noi nu am reușit să o facem. În timp ce tivim mărgele de bucurie din izbândele lor. Fericire, zâmbet, emoție… Pentru ei dar si pentru noi.” După o experiență brutală în 2013, de aproximativ 6 luni în Belfast și revenirea în țară, în 2014 am decis că este momentul să iau din nou calea pribegiei. De data acesta nu m-am mai întors. Am plecat singură, cu un bagaj mic de mână dar cu un mănunchi uriaș de speranțe. Adaptarea a fost rapidă poate și datorită faptului că gustam încet, încet, cu bucurie, din libertatea cotidianului englezesc. În Nottingham am învățat noul sens al cuvântului acasă. Tot în Nottingham am descoperit un grup de artiști care m-au primit cu entuziasm printre rândurile lor. Noile mele scrieri literare în engleză au fost publicate în 6 antologii marca All Poetry din SUA și în 3 antologii din Marea Britanie. De asemenea, graţie domnului Romeo Rosiianu, câteva scrieri în limba română au fost publicate anul trecut în 2 antologii ECreator, lucru ce m-a bucurat enorm! Spillwords Press New York awarded Simona as Author of the Month for September 2021, short after publishing her poem “ I came from”. Today, Simona has more in her poetic portfolio, from Spillwords Press, a nomination for the Author of the Year 2021, amongst many nominations of her poems for the Publications of the Month, and a love poem being nominated for the Publication of the Year (Poetic) 2022. Multe și nenumărate mărgelele amintirilor. Multe și nenumărate lacrimile întristării. Multe și nenumărate clipele în care dragostea încă veghează ca un ultim soldat în apărarea eternității. Mai respiră a flori și ciocolată, în toate culorile, în toate nuanțele, în toate aromele. Acolo în casele de îngrijire de la capătul străzilor. Străzi prăfuite de minutele realității. Unde aducerile aminte dansează îmbrățișate cu lacrimile și adorm în neuitare cu dragostea.

Author's books

Duminicile începeau la fel. Somnul își alunga cu greu vraja de pe față dar soarele pătrundea cu putere printre perdelele vaporoase. Mirosea a fructe coapte și a moșocoarnă. Valea ce se așeza cuminte între prunii împrăștiați dezordonat împrejurul casei, mustea a verde fraged, în timp ce firele înalte de iarbă dansau grațios la braț cu vântul. Soarele mângâia toată întinderea aceasta ce părea ruptă dintr-o filă de basme.”